Asociația pentru Tehnologie și Internet

Cine, ce vede? Observații asupra sistemelor de recomandare ale rețelelor sociale în context electoral

Redacția ApTI — Fri, 23 Jan 2026 10:02:53 +0000

În timpul unei părți din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România din mai 2025, am derulat o analiză cantitativă a modului cum conținutul politic în limba română a fost distribuit pe platformele principale de social media Facebook, Instagram și TikTok.

Scopul nostru a fost de a culege date despre cum este prioritizat, filtrat și propagat discursul politic de către algoritmii de recomandare ai platformelor și în ce măsură respectă acestea legislația română în vigoare.

Publicăm acest raport acum și vă invităm la un moment de reflecție asupra modului în care algoritmii de recomandare din social media constrâng și influențează dezbaterile politice și campaniile electorale, în mediul online.

Raportul evidențiază o serie de dinamici pe care le-am putut observa, din analiza cantitativă a datelor colectate:

1. Interesul exprimat pentru un anumit conținut de un utilizator pe platformele Facebook, Instagram și TikTok nu este un semnal puternic, pe care algoritmii de recomandare să-l urmeze.

2. Algoritmii de recomandare de pe cele 3 platforme nu au respectat anumite aspecte ale legislației electorale din România. Acest lucru a fost cel mai evident în cazul perioadei de „liniște electorală”.

3. Mesajele polarizante au fost prioritizate de către algoritmii de recomandare. Platformele de social media nu oferă un spațiu echilibrat și echitabil pentru dezbateri electorale.

4. Algoritmii de recomandare au propagat aproximativ în aceeași măsură mesaje politice provenite de la conturi personale și mesajele politice provenite de la conturile oficiale ale candidaților. Acest lucru s-a întâmplat deși conturile nou-create, care au colectat date pentru acest studiu, au urmărit exclusiv paginile oficiale ale candidaților la alegeri.

5. În cazul platformelor TikTok și Instagram, algoritmii de recomandare au livrat conținut politic unui cont marcat ca fiind al unei persoane minore, care nu a exprimat niciun interes în subiecte politice, legate de campania electorală și care nu ar fi putut vota.

Alături de acest raport cantitativ, ApTI publică un jurnal personal al uneia dintre voluntarele implicate în colectarea de date. Maria Angele și-a creat un cont pe aceste platforme de social media cu vârsta setată la 16 ani, pentru a colecta date despre cum se comportă algoritmii de recomandare atunci când propagă conținut în feed-ul unei persoane minore. Maria a văzut conținut politic în feed-urile sale, deși contul pe care l-a creat apărea ca fiind al unei persoane fără drept de vot, conform legislației României.

Jurnalul Mariei descrie experiența emoțională a unei persoane adulte, care consumă zilnic, pe parcursul unui interval de două săptămâni, conținut pe Facebook, Instagram și TikTok folosind un cont cu vârsta setată la 16 ani. Gândurile pe care le-a notat ne ajută să simțim și noi ce a simțit ea când a realizat cum sunt tratate persoanele minore de către algorimii de recomandare. Spoiler: nu sunt tratate așa cum ne-am imagina că ar trebui tratat un minor.

În urma analizei cantitative pe care Asociația pentru Tehnologie și Internet a făcut-o, putem afirma faptul că modul în care algoritmii de recomandare filtrează și propagă conținut în feed-urile utilizatorilor, pe aceste platforme, polarizează discursul civic și nu oferă un spațiu echilibrat de dezbatere electorală. Aceiași algoritmi nu au ținut cont deloc de legislația românească nici cu privire la contul de minor, nici referitor la perioada de liniște electorală sau la identificarea mesajelor de publicitate politică marcată ca fiind conținut specific reglementat.

La finalul raportului, propunem o serie de recomandări de modificare a algoritmilor de recomandare care ar atenua riscurile sistemice în contextul alegerilor, așa cum sunt identificare de studiul ApTI :

oferirea unui feed ordonat cronologic și lipsit de algoritmi de recomandare (populat doar de conținut provenit de la conturile urmărite) atât în aplicațiile de smartphone, cât și atunci când un utilizator navighează din browser, de pe calculator sau laptop – obligație conform articolului 38 din Regulamentul privind serviciile digitale (DSA);
împuternicirea utilizatorilor să ia propriile decizii de curatoriere a feed-ului, permițându-le să creeze liste de conturi sau pagini prin intermediul cărora să consume un feed populat de conținut doar de la acest subset al conturilor;
implementarea unor mecanisme puternice de filtrare a conținutului politic în feed-urile persoanelor minore, mai ales în perioade sensibile precum cele electorale, astfel încât să fie prevenită diseminarea unui discurs puternic polarizat, care poate duce persoana tânără în stări emoționale de anxietate și neliniște.

ApTI a derulat un studiu cantitativ folosind informații relevante pentru perioada unei campanii electorale. Sperăm ca acest studiu, laolaltă cu metodologia și cu întrebările la care am încercat să găsim un răspuns, să inspire și alte studii similare.

Algoritmii de recomandare contolează mult mai mult decât doar conținutul din feed-urile de social media sau reclamele pe care le vede un utilizator. Utilizatorilor le sunt recomandate grupuri, pagini, evenimente, practic orice tip de continut - toate sunt filtrate și orânduite algoritmic. Iar interacțiunile unui utilizator cu conținutul din feed au un efect asupra recomandărilor. Mai mult, interacțiunile unui utilizator cu alte pagini web care conțin cod de monitorizare provenit de la platformele de social media (precum Facebook tracking pixel) este posibil să aibă, la rândul său, un efect asupra algoritmilor de recomandare.

Sperăm să vedem din ce în ce mai multe explorări ale acestor mecanisme și din ce în ce mai multe problematizări ale tehnologiei algoritmilor de recomandare in cazul marilor platforme, care devin mijlocitorii accesului nostru la spațiul online din social media.

Poziția ApTI vis-a-vis de listele rușinii fiscale

Redacția ApTI — Fri, 23 Jan 2026 08:20:08 +0000

ApTI a trimis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o poziție a asociației pe tema Proiectului de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Acest proiect de lege a fost în dezbatere publică până pe 23 ianuarie 2026. Poziția noastră privește modul în care proiectul de lege afectează drepturile digitale, mai ales dreptul la viață privată.

Redăm aici întreaga poziție pe care am înaintat-o Ministerului.

---

Prin Proiectul de LEGE mai sus amintit se propune reinstituirea obligației ca ANAF să publice pe Internet lista debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante inclusiv față de persoanele fizice, motivând necesitatea creșterii capacității financiare și a colectării creanțelor fiscale prin această formă de presiune publică.

Aceasta ar ridica însă probleme semnificative pentru drepturile fundamentale ale persoanelor fizice implicate, în special dreptul la viața privată, pentru motivele detaliate mai jos:

Să nu repetăm erorile trecutului

Atragem atenția asupra faptului că art. 162 din Codul de procedură fiscală, care prevede în prezent publicarea unei astfel de liste cu privire la persoanele juridice, într-o formă anterioară a mai prevăzut aceeași măsură și față de persoanele fizice. Inițial, în aplicarea prevederilor respective, s-a reglementat Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, prin Ordinul nr. 558/2016 emis de Președintele ANAF.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, s-au adus modificări prevederilor art. 162 din Codul de procedură fiscală, în sensul eliminării obligației organelor fiscale de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice, păstrând-o în schimb pentru persoanele juridice. Drept urmare, s-a adoptat și Ordinul nr. 509/2019 prin care au fost abrogate prevederile și lista care se refereau la persoanele fizice (art. 12.1-12.3 și Anexa nr. 2).

Pe durata implementării anterioare a acestei soluții s-au constatat erori administrative grave ce au afectat mii de cetățeni, precum: publicarea datelor pe platforma guvernamentală de „date deschise”, adică date care în mod normal pot fi utilizate, reutilizate sau distribuite în mod liber de către oricine în contradicție cu licența sub care s-au pus la dispoziție; publicarea datelor inexacte sau neactualizate; publicarea unor date eronate cu privire la persoane fără datorii restante; publicarea unor date privind datorii fiscale suspendate sau contestate în instanță; lipsa informării sau notificării corespunzătoare și completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate. De asemenea, acele date au fost indexate de motoare de căutare sau reutilizate de alte firme private în alte scopuri, ceea ce a afectat viața privată a persoanelor implicate.

Toate acestea au condus un număr ridicat de litigii între persoanele fizice și autoritățile publice, precum și la amendarea ANAF de către ANSPDCP, în timp ce societatea, pe bună-dreptate, a perceput măsura drept o formă de umilire publică arhaică.

Abrogarea acestei dispoziții privind persoanele fizice prin O.U.G. nr. 25/2018, în paralel cu intrarea în vigoare a noului Regulament GDPR cu reguli stricte cu privire la prelucrarea datelor personale, a reprezentat confirmarea chiar din partea statului român că măsura nu este legală conform normelor GDPR și nu îmbunătățește colectarea creanțelor fiscale, ba chiar creează premisele unor ingerințe în drepturile cetățenilor și generează conflicte inutile și costisitoare în justiție.

Revenirea la această soluție arhaică în prezent nu poate fi văzută decât drept recunoașterea incapacității administrative a statului român de a îmbunătăți colectarea creanțelor fiscale prin metode moderne.

Statul român are deja la dispoziție un set de instrumente legale coercitive extrem de puternice și directe care permit recuperarea creanțelor fiscale fără a recurge la expunerea publică a datelor personale. Reintroducerea unei astfel de măsuri pare nu doar redundantă, dar chiar pur punitivă, vizând mai degrabă stigmatizarea cetățenilor decât eficiența colectării.

Impactul asupra dreptului la viață privată. Respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor

Dreptul la viață privată este un drept fundamental, nu doar conform Constituției, ci și a tratatelor internaționale privind drepturile omului, inclusiv Convenția europeană a drepturilor omului (art. 8) și Carta drepturilor fundamentale a UE (art. 7).

Aceasta înseamnă că legea propusă ar trebui să fie însoțită de o analiză de impact asupra drepturilor omului afectate de această propunere, conform bunelor practici propuse de Secretariatul General al Guvernului, care ar include jurisprudența CEDO și CJUE în această materie și modul în care proiectul guvernului nu afectează drepturile cetățenilor.

De asemenea, din perspectiva Regulamentului GDPR, care se aplică acestei prelucrări, prelucrarea datelor trebuie să respecte toate principiile din art. 6, inclusiv principiul reducerii la minimum a datelor prelucrate și limitarea la strictul necesar, raportat la scop. De asemenea - având în vedere impactul asupra unui număr semnificativ de cetățeni, ar fi obligatorie o analiză de impact asupra datelor personale (art. 35 GDPR), inclusiv o consultare cu Autoritatea română competentă în domeniu.

Cu privire la scopul propus în sine - atâta vreme cât există o suită întreagă de pârghii și mecanisme alternative de colectare a creanțelor, inclusiv coercitive și care acționează direct asupra patrimoniilor debitorilor și ca atare își ating nemijlocit scopul îndestulării, măsura publicării datelor personale ale debitorilor cu același scop, cu afectarea semnificativă a dreptului la viață privată și reputație a persoanei, apare ca nejustificată din punctul de vedere al necesității sale.

Este clar că atingerea adusă protecției datelor personale nu este singura cale de a asigura bunăstarea economică, și o astfel de intruziune în drepturile persoanelor se prefigurează a fi disproporționată și necontrolabilă. Problema administrativă a colectării creanțelor fiscale este transformată într-o publicitate punitivă pentru datele personale ale presupușilor debitori care nu poate fi controlată odată ce informațiile ajung în spațiul public. Eventuale mecanisme de rectificare, chiar și într-un termen rezonabil, vor acționa mult prea încet pentru a putea împiedica preluarea, diseminarea și indexarea informațiilor de motoare de căutare sau orice altă terță persoană. Date care în mod normal ar fi constituit secret fiscal vor fi preluate automat de către terți, ceea ce face ca informația să rămână accesibilă publicului mult timp după ce datoria a fost achitată.

Mai mult de atât, tehnologia și viața digitală a cetățenilor a evoluat enorm de mult din 2018 până în prezent. Publicarea unor astfel de date poate fi foarte ușor exploatată de actori rău-intenționați pentru atacuri de tip phishing, scam sau inginerie socială. Datele și secretele fiscale vor fi transformate astfel de către stat în vulnerabilități de securitate pentru cetățeni.

Pe de altă parte, vor exista consecințe negative inclusiv din partea unor actori care nu urmăresc neapărat scopuri ilicite sau infracționale, dar care colectează astfel de date și le întrebuințează în algoritmi automatizați în relația cu instituțiile de credit, platforme de tip FinTech sau scoring financiar, care ar putea penaliza persoanele respective pe termen lung pe baza unor date istorice sau chiar eronate. În astfel de cazuri, rectificarea datelor sau chiar achitarea datoriei, chiar și în cazul unei erori, greșeli minore sau dificultăți economice temporare, devine practic inutilă pentru recuperarea reputației, neputând exista un remediu efectiv din partea statului.

Toate acestea ar conduce la erodarea continuată a încrederii cetățenilor în modul în care instituțiile publice gestionează informațiile și datele cu caracter personal în era digitală. Reintroducerea acestei măsuri ar fi un regres major din perspectiva drepturilor cetățenești, ignorând lecțiile eșecului administrativ anterior și standardele europene de protecție a datelor. Fără a aduce o îmbunătățire în colectarea creanțelor fiscale, doar ar vulnerabiliza inutil cetățenii în fața unor riscuri de securitate și prejudicii reputaționale permanente.

În acest context, recomandăm renunțarea la această propunere sau, cel puțin, retragerea sa din proiectul actual și analizarea sa în detaliu împreună cu un raport avizat de ANSPDCP, conform dispozițiilor mai sus citate.

Scrisoare deschisă: Analiza procedurilor de moderare a conținutului pe platformele digitale

Redacția ApTI — Wed, 03 Dec 2025 15:52:22 +0000

ApTI a trimis, împreună cu Expert Forum, o opinie către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților pe tema activitatii anunțate a verificării legalității cu privire la procedurile de blocare, suspendare sau ștergere a conturilor pe platformele digitale din România.

Redăm în continuare textul integral al acestei pozitii:

Organizațiile noastre, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și ExpertForum (EFOR), sunt implicate în diverse activități de monitorizare a procesului de implementare a Regulamentului 2022/2065 privind Serviciile Digitale (DSA). Prin comunicatul de presă din data de 29 octombrie 2025 am luat la cunoștință de inițierea procesului de verificare a legalității cu privire la procedurile de blocare, suspendare sau ștergere a conturilor pe platformele digitale din România. Având în vedere experiența noastră, dorim să contribuim la demersul dumneavoastră de clarificare a cadrului de reglementare și drepturilor utilizatorilor.

În acest sens, dorim să subliniem viziunea noastră legată de Regulamentul DSA, pentru o mai bună înțelegere publică a sensului acestei reglementări și a evita deturnarea activităților Comisiei către teme de discuție irelevante, care nu au legătură cu prevederile DSA și practica în aplicarea sa.

A. Cadrul general al Regulamentului DSA

Regulamentul DSA include un set de reguli prin care platformele mari, cu peste 45 de milioane de utilizatori în interiorul UE, au obligații transparente de a adresa conținutul ilegal și riscurile sistemice economice și sociale încadrate în 4 categorii: (1) diseminarea de conținut ilegal, (2) impactul negativ asupra drepturilor fundamentale, (3) impactul negativ asupra discursului public, proceselor electorale și securității publice, (4) impactul negativ asupra bunăstării fizice și mintale, protecția minorilor și efectele negative ale violenței de gen.

În centrul aplicării DSA se află cetățeanul, în calitate de utilizator al platformei online, care are pentru prima dată pe teritoriul UE drepturi noi, precum:

1. Posibilitatea de a contesta orice limitare a vizibilității online a unui individ prin acțiuni precum: ștergerea sau blocarea conturilor, demonetizarea conținutului. Există inclusiv posibilitatea de soluționare extrajudiciară a litigiilor în cadrul DSA, adică depunerea unei cereri pentru a contesta gratis aceste situații prin organisme extra-judiciare recunoscute de Comisia Europeană (sunt 9 organisme acreditate până în acest moment).

2. Transparență sporită în funcționarea sistemelor de recomandare și publicitate online. Platformele mari trebuie să explice clar cum funcționează sistemele lor de moderare a conținutului în termenii și condițiile lor, dar și printr-un audit extern la care sunt supuse anual. Utilizatorul are dreptul să știe conform DSA de ce i-a fost afișată o anumită reclamă și cum poate modifica parametrii de personalizare.

3. Limitarea practicilor de manipulare a informației și vulnerabilizare a minorilor care folosesc aplicații online. DSA interzice prelucrarea datelor personale ale minorilor și folosirea lor pentru reclame online personalizate, precum și interzicerea furnizării de produse care au fost create cu scopul de a manipula informația oferită.

Art.25 (1) “Furnizorii de platforme online nu își proiectează, nu își organizează și nu își exploatează interfețele online într-un mod care induce în eroare sau manipulează destinatarii serviciilor lor, ori într-un mod care denaturează semnificativ ori afectează semnificativ în alt mod capacitatea destinatarilor serviciului lor de a lua decizii libere și în cunoștință de cauză.”

În cazul României, fenomenul cel mai vizibil - care a afectat integritatea alegerilor în 2024 și 2025 - este Comportamentul Inautentic Coordonat, definit în cadrul Codului de Practică privind Dezinformarea (cod integrat conform art 45 Digital Services Act) drept:

“ - Crearea și utilizarea de conturi false, preluarea de conturi și amplificarea prin intermediul roboților,

Operațiuni de hacking și divulgare de informații,
Uzurparea identității,
Falsificări cu rea intenție,
Achiziționarea de interacțiuni false,
Mesaje plătite netransparente sau promovare de către influenceri,
Crearea și utilizarea de conturi care participă la comportamente inautentice coordonate,
Conduita utilizatorilor care vizează amplificarea artificială a răspândirii sau a susținerii publice percepute pentru dezinformare.” (Angajamentul 14 - Integritatea serviciilor)”

În cele mai multe cazuri, chiar marile platforme declară că astfel de practici contravin misiunii lor corporative și sunt interzise prin reguli interne sau prin termeni și condiții. Regulamentul DSA vine în sprijinul acestor principii și creează instrumente pentru monitorizarea efectelor acestor manipulări.

B. Cadrul specific de implementare a DSA în România

Evident că DSA rămâne un regulament perfectibil, ca orice lege, atât în prevederi dar în special în mecanismele sale de aplicare. Numai că propunerile de îmbunătățire a aplicării trebuie să se bazeze pe realitate, adică pe o analiză aplicată a textului și a experienței de până acum în aplicarea sa, dar și ținând cont de particularitățile legislative ale unui act normativ european (imposibil de modificat la nivel național).

În acest context general e important de analizat cadrul și practica concretă a aplicării DSA în România. Organizațiile noastre fac astfel de analize încă de la intrarea în vigoare a Regulamentului și au exprimat în multe ocazii îngrijorarea privind modul cum instituțiile publice românești, marile platforme sau alți factori interesați interpretează și aplică prevederile DSA. Cadrul de implementare național e incert, nu sunt alocate resurse suficiente, instituțiile nu cooperează și adesea am constatat aplicarea neconformă sau stângăcii și răstălmăciri ale prevederilor, inclusiv în perioadele sensibile de campanii politice.

În cele ce urmează vă oferim detalii care să ilustreze situațiile semnalate deja și ne declarăm dispuși să cooperăm cu comisiile relevante ale Parlamentului pentru remedierea neajunsurilor.

Subliniem din nou ideea că scopul DSA, în condițiile unei implementări corecte, este de a promova drepturile de exprimare ale utilizatorilor, acordându-le drepturi procedurale și un control mai mare asupra moderării conținutului de către platformele online. De asemenea, DSA ar trebui sa faciliteze aplicarea legii naționale cu privire la împiedicarea distribuirea conținutul ilegal, în special în relația cu marile platforme. A se vedea o analiză detaliată a modului cum DSA ar trebui sa funcționeze, ca și linia roșie în scrisoarea deschisă trimisă de 30 de profesori din UE către United States House of Representatives pe 3 septembrie 2025.

În contextul avalanșei de Conținut Coordonat Inautentic, în mare parte promovat probabil de state ostile României, pe care marile platforme îl găzduiesc, cu impact direct asupra democrației, a găsi formule echilibrate este esențial pentru o societate democratică. Detalii cu privire la acest conținut în ultimele alegeri din 2025 poate fi găsit în Rapoartele coaliției Vot Corect (turul 2 și turul 1) dar și în raportul ODIHR de după alegeri.

În acest context, trebuie sa fie analizate diferit practicile platformelor online cu privire la aplicarea propriilor termeni și condiții (în special în contextul art. 17 DSA) și al acțiunilor platformelor online, ca urmare a unor decizii al autorităților românești (art. 9 DSA). De asemenea ar trebui o distincție între exprimarea liberă unor cetățeni și Conținutul Coordonat Inautentic, promovat în special în timpul campaniei electorale.

În opinia noastră, printre riscurile principale ale implementării DSA în România, care au fost explicate și în cursul procesului legislativ pentru adoptarea Legii nr. 50/2024 de implementare a DSA, dar și a actelor normative secundare de punere în aplicare, se numără:

inexistența unei liste exhaustive și clare a autorităților competente, atât pentru perioadele electorale, cât și în afara acestora
definirea vagă a noțiunii de conținut ilegal
resursele și expertiza limitate ale ANCOM, CNA și a altor instituții implicate în implementarea DSA pentru echilibrarea nevoii de moderare cu drepturile fundamentale ale cetățenilor

Astfel, cadrul de reglementare național sau implementarea defectuoasă a acestuia ar putea afecta libertatea de exprimare, existând riscul ca, sub pretextul aplicării DSA, autoritățile naționale să depășească mandatul oferit de Regulamentul european. Pentru a veni în sprijinul analizei demarată de Comisie, vă transmitem următoarele materiale care abordează aceste probleme:

1. Criticile aduse legislației electorale din timpul alegerilor prezidențiale 2025, cât și a practicii BEC de aplicare a acesteia:

2. Criticile la adresa CNA cu privire la aplicarea propriei legislații în cazul conținutului online:

3. Comentariile ApTI cu privire la necesitatea unei implementări adecvate a DSA, inclusiv clarificarea autorităților relevante și a conținutului ilegal

4. Analizele Expert Forum referitoare la potențiale campanii inautentice coordonate.

5. Analiza Expert Forum legată de publicitatea politică la alegerile din 2025

Sperăm ca aceste resurse să fie utile Comisiei și ne exprimăm disponibilitatea de a participa la audierile și consultările pe care le veți organiza.

Poziția ApTI privind Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030

Redacția ApTI — Tue, 25 Nov 2025 10:18:13 +0000

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 a fost, până recent, în dezbatere publică. ApTI a trimis poziția sa înainte de data de încheiere a dezbaterii. Reproducem, în acest articol, în mod integral, textul poziției noastre.

Proiectul de strategie în sine a fost avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe 24 noiembrie și să urmează să fie prezentată în Parlament. Data închiderii dezbaterii a fost 22 noiembrie, ceea ce ne face să ne întrebăm care a fost procesul prin care pozițiile trimise au fost luate în considerare în elaborarea formei finale a Strategiei.

Funky Citizens, Expert Forum și Centrul pentru Jurnalism Independent au trimis propriile poziții în această consultare.

---

În primul rând, apreciem pozitiv faptul că strategia pune cetățeanul în centrul securității naționale, dar această prioritate riscă să rămână teoretică. Succesul viziunii formulate depinde de garanții cetățenești concrete, inclusiv: respectarea drepturilor digitale și responsabilizarea reală a instituțiilor în fața cetățenilor.

Dacă mecanismele de răspuns statal imediat pot trata simptome pe termen scurt, pe termen lung, SNAT trebuie să adreseze cauzele și sursele vulnerabilităților interne.

Reziliența autentică, față de vulnerabilități interne sau externe, nu se construiește doar de sus în jos cu măsuri reactive de „combatere”. O componentă egală a strategiei trebuie să fie construcția de jos în sus a capacității de gestionare a realității informaționale. Cetățeanul nu este un simplu subiect pasiv al strategiei statului. El este un partener activ într-o relație de încredere bazată pe transparență, proporționalitate și respectarea drepturilor sale digitale.

Gestionarea dezinformării și educația media ca soluție primordială

Dezinformarea abordată realist poate fi mai ușor gestionată decât combătută. Am remarcat pozitiv că SNAT nu a definit un obiectiv de „combatere a dezinformării”, prea des întâlnit în multiple intervenții publice și care este o abordare improprie și potențial periculoasă [1]_^.

Spre deosebire de societățile închise, unde statul dictează adevărul oficial, într-o societate deschisă, dezinformarea e efectul secundar inevitabil al pluralismului. Ea va supraviețui oricărei reglementări și va depăși bariere tehnice, atât timp cât va supraviețui libertatea de exprimare. Un eventual „război împotriva informațiilor „false” riscă să sacrifice tocmai libertățile pe care le prețuim. În plus, ar putea adânci diviziunile sociale și eroda încrederea în stat, dar mai ales în instituțiile care ar trebui, de fapt, să ne protejeze.

Recunoașterea educației media drept componentă importantă a SNAT este corectă, dar ea trebuie să devină o soluție instituțională, și nu să rămână o responsabilitate exclusiv a individului. Responsabilitatea nu trebuie delegată, ci împărțită în mod egal, atât de cetățeni, cât și de instituțiile statului. Acestea trebuie să se educe cu privire la comunicarea și interacțiunea administrativă cu publicul, inclusiv atunci când gestionează dezinformarea.

Mai mult, pentru o cetățenie activă și informată, educația media nu trebuie adresată doar tinerilor. Efortul trebuie să vizeze și adulții pe tot parcursul vieții, în ritm cu evoluția digitală.

Ca soluție primordială, obiectivul practic e cultivarea abilităților de a evalua critic, a înțelege și a crea mesajele media, indiferent de platformă sau tehnologie. Abilitățile acestea nu sunt necesare doar pentru a face față campaniilor de dezinformare, ci și pentru a face față noilor provocări tehnologice aduse de Inteligența Artificială sau posibilităților de fraude

Astfel, cum avertizează Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Funky Citizens în intervențiile lor [2], cu care suntem de acord, „în lipsa unei intervenții coordonate a statului, educația media rămâne aproape exclusiv în sarcina ONG-urilor, cu resurse limitate și impact fragmentat”. Cu toate acestea, să nu uitam că educația media NU se referă la abilități tehnice, iar interesul firmelor și, în special, al marilor platforme din categoria Big Tech nu este același cu cel al cetățenilor care trebuie să fie instruiți sau al statului;
Statul trebuie să își asume responsabilitatea curriculară prin integrarea educației media în trunchiul comun, nu prin simpla promovare cu titlu ambiguu și general al acesteia (în susținerea propunerii CJI și Funky Citizens de revizuire a planurilor-cadru pentru introducerea competențelor media ca parte a obiectivelor obligatorii de învățare, nu opționale). Expertiza si lecțiile învățate de societatea civilă pe acest subiect, atât cu programe coerente de educație vreme de mulți ani (vezi, în special, Mediawise sau CJI), dar și programe punctuale pentru diverse categorii de public.

2. Garanții pentru libertățile fundamentale și menținerea încrederii cetățenilor

SNAT trebuie să țină cont că încrederea cetățenilor în instituțiile de stat este esențială. Dar încrederea nu este dată, ci câștigată într-o negociere continuă. În același timp, este mai ușoară menținerea acestei încrederi, decât recâștigarea ei după ce a fost pierdută. Așadar, statul trebuie să plaseze drepturile digitale în centrul oricărei strategii și să rămână un garant al libertăților, nu să devină arbitru al conținutului digital, cenzor sau chiar potențial agresor.

Libertatea de exprimare nu trebuie sacrificată în fața unor autorități administrative care adjudecă „adevărul”. Chiar dacă sfera digitală este mult mai zgomotoasă, statul trebuie să protejeze spațiul democratic al dezbaterii. Poliția conținutului digital și puterea de a decide ce este „adevărat” sau „dezinformare” contrazice fundamentele societății deschise. Măsurile reactive și punitive trebuie aplicate doar în cazuri clare de campanii coordonate, cu respectarea principiului proporționalității. Având în vedere că sfera „dezinformării” depinde în mare măsură de percepția subiectivă, e inacceptabilă abordarea în care se adoptă verdicte instituționale tranșante. În practică, persoanele și procesele în cadrul cărora acționează sunt supuse erorii, cu consecințe grave – spre exemplu, cazuri în care instituții publice au etichetat drept dezinformare conținuturi sau pagini de jurnalism legitim [3].

Cazurile individuale, conținutul fals punctual sau opiniile nepopulare ce pot constitui discurs protejat, nici nu ar trebui, nici nu ar putea fi adresate efectiv.

În schimb, statul ar trebui să își concentreze eforturile pe gestionarea rețelelor de actori și campaniilor de conținut ilegal sau de dezinformare coordonate, împreună cu tehnicile de amplificare artificială a dezinformării (prin boți, ferme de trolli, conturi false).

„Soluțiile facile”, care impun blocarea marilor platforme sau rețele sociale, a site-urilor sau a conturilor prin decizii administrative, nu pot reprezenta altceva decât mimarea unei rezolvări. Astfel de măsuri pot fi și, în realitate, sunt eludate tehnic, astfel că devin lipsite de efect. Mai grav, ele sunt incompatibile cu societatea democratică și deschisă, încălcând normele CEDO și CJUE privind libertatea de exprimare [4]_^.

În cadrul unui Internet global, soluțiile nu sunt naționale. În acest context, ar trebui să folosim cadrul european creat deja (în special prin Regulamentul Digital Services Act – DSA), pentru a apela la soluțiile adecvate, în special în cazul conținutului găzduit de marile platforme.

SNAT trebuie să reflecte relația de încredere cu cetățenii, prin confirmarea direcției esențiale de analiză și reacție, în principal, în cazul conținutului coordonat inautentic. Dar și direcția de a exclude în mod extrem de clar măsuri privind eliminarea sau blocarea conținutului prin decizii administrative și limbajul ambiguu care extinde atribuțiile instituțiilor de forță de a decide asupra adevărului sau dezinformării fără control civil. Exemple de tipul „o știre falsă nu trebuie să stea mai mult de 15 minute pe un site” [5] nu doar că nu au fost și nu vor putea fi implementate vreodată în România, dar și creează false așteptări legate de orice informații care s-ar putea găsi online sau rolul statului în acest sens;
E necesară publicarea de rapoarte detaliate privind campaniile de dezinformare identificate de instituțiile statului și cooperarea transparentă, care să permită verificarea independentă de către cetățeni și societatea civilă, cum propune și Funky Citizens [6]_^.

3. Digitalizare incluzivă bazată pe nevoile cetățenilor

Înainte de a implementa noi instrumente de control, de monitorizare, supraveghere sau de colectare a datelor, statul trebuie să demonstreze propria reziliență și capacitate de a proteja drepturile digitale ale cetățenilor. Trebuie trasat un plan clar și previzibil, în primul rând, pentru o digitalizare a serviciilor publice, într-un mod care extinde și facilitează accesul la ele liber și egal, și care nu periclitează datele personale.

Accesul la servicii digitale publice nu trebuie condiționat de integrarea anumitor tehnologii sau de prelucrări de date personale excesive. Serviciile digitale publice nu trebuie sa fie gândite doar către cetățeanul care are Carte Electronică de identitate, sau doar către cel care are un cont ROeID [7] sau un anumit tip de semnătură electronică

În România avem, astăzi, o digitalizare a birocrației, în care procesul de digitalizare ține cont exclusiv de nevoile statului (exprimate prin funcționarii publici) și aproape niciodată de nevoile cetățeanului (care nu este implicat deloc în acest proces – nici măcar în testare sau feedback), cu efecte directe în prelucrarea excesivă de date personale [8] sau în care serviciile digitale devin mai birocratice decât cele pe hârtie [9].

4. Transparență și control civil

De asemenea, extinderea atribuțiilor instituțiilor publice în noi zone ale vieții civile trebuie însoțită în mod obligatoriu de mecanisme reale de control și, mai ales, de transparență, și nu de externalizarea acestor servicii unor actori globali cu interese diferite fața de cele ale cetățenilor români.

Astfel, cu privire la propunerea de parteneriate public-private în contextul de „valorificare a noilor tehnologii, cu precădere a Inteligenței Artificiale”, acestea ar trebui circumstanțiate nevoii de suveranitate digitală si a datelor la nivel european. Acest concept [10] se impune la nivelul Uniunii Europene [11] în actualul context geopolitic și include aspecte pe care și România le poate implementa, cum ar fi:

Protejarea datelor sensibile și controlul tehnologiei digitale folosite în sectorul public, care este indispensabilă pentru a stimula stabilitatea și creșterea economică, precum și inovarea în Europa;
Participarea la dezvoltarea bunurilor comune digitale prin Digital Commons-EDIC (consorțiul european al infrastructurii digitale);
Implementarea software-ului liber pentru administrația publică.

De asemenea, datele despre dezinformare, despre măsurile implementate și modul în care sunt gestionate trebuie să fie publice și ușor accesibile societății civile. Doar astfel poate fi menținută infrastructura încrederii, în care cetățenii și statul sunt parteneri într-o strategie a „independenței solidare”. Doar astfel statul poate garanta că nu devine, pur și simplu, o altă amenințare, distinctă și disproporționată, la adresa drepturilor digitale ale cetățenilor pe care ar trebui să îi apere.

Adoptarea unei garanții a incluziunii, prin angajamentul că exercițiul drepturilor fundamentale și accesul la servicii publice nu poate fi condiționat de adoptarea unor tehnologii specifice. În loc de soluții de digitalizare punctuală, e necesară adoptarea unei strategii cu scopul de digitalizare, cu accent pe accesibilizare, centrare pe cetățean și drepturile sale fundamentale și pe principii egalitare;
În acest context, și având în vedere rolul suplimentar (dar încă neclar) pe care SNAT vrea sa îl acorde serviciilor de informații, reamintim că lipsa de control real al acestora și de transparență [12] este cronică. Astfel, ajungem la paradoxul prezentat și de Funky Citizens [13]: „Serviciile de informații există pentru a proteja democrația. Dar servicii de informații necontrolate democratic pot submina democrația pe care o protejează”. Fără a remedia aceasta problemă veche în societatea românească, este imposibil să se creeze încredere atât în stat, cât și în servicii.

Dacă instituțiile statului vor urmări controlul informației și disciplinarea cetățenilor conform unor obiective proprii sau directive arbitrare, va fi imposibilă apărarea țării, a valorilor democratice și a statutului de drept. Prin urmare, Strategia Națională de Apărare a Țării trebuie să reflecte angajamentul față de cetățean printr-o investiție concretă în consolidarea încrederii, prin transparență și control civil care să garanteze că puterea este folosită strict pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenești.

România se poate apăra doar prin susținerea formării unor cetățeni autonomi, ale căror drepturi digitale sunt garantate și care sunt rezilienți în fața evoluției tehnologice.

București, 22 noiembrie 2025

[1] Vezi detalii în articolul ApTI, „Câteva idei de politici publice pentru gestionarea dezinformării”, https://apti.ro/cateva-idei-de-politici-publice-pentru-gestionarea-dezinformarii.

[2] Vezi detalii în documentul de poziție al CJI, https://cji.ro/wp-content/uploads/2025/11/Document-de-pozitie-privind-la-Strategia-Nationala-de-Aparare-a-Tarii-2025-2030.pdf.

[3] Vezi cazurile birourilor electorale de anul acesta. Detalii în reacția noastră din mai 2025, „Birourile electorale cenzurează abuziv presa online”, https://apti.ro/birourile-electorale-cenzureaza-abuziv-presa-online.

[4] Vezi detalii și jurisprudența CEDO si CJUE relevantă, https://freex.apti.ro/FoE-ro.html#sase.

[5] Cuprinsă în declarația președintelui din 12.11.2025, https://stirileprotv.ro/stiri/politic/nicusor-dan-prezinta-un-document-crucial-pentru-romania-anuntul-oficial-al-presedintiei.html.

[6] Vezi detalii aici, https://funky.ong/wp-content/uploads/2025/11/Contributie-SNAT_EC.pdf.

[7] Care este, probabil, cel mai bun exemplu de aplicație publică ce NU protejeaza datele personale ale cetățenilor. Vezi investigatia Context.ro, https://context.ro/digitalizare-pe-butuci-aplicatia-statului-care-trebuia-sa-scape-cetatenii-de-ghisee-intre-milioane-de-euro-cheltuite-si-erori/.

[8] Începănd cu acest an, pentru a face o plângere online la ANPC (în calitate de consumator), trebuie să te înscrii si e necesară validarea ANPC sau ROeID, deși o asemenea obligație nu exista în nicio lege. Dacă vrei să trimiți o plângere pe hârtie, nu ai o asemenea obligație. Vezi, https://eservicii.anpc.ro/Depune-Cerere?serviciupagesize=8&serviciufilter-Category=Reclamatii+Consumatori.

[9] Cazul cărții electronice de identitate, unde utilizatorul trebuie să dovedească în alt mod domiciului este simptomatic, dar nu singular. Vezi știrea, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/digitalizarea-omorata-de-birocratie-problemele-cu-care-s-a-confruntat-un-explorator-cu-noua-carte-de-identitate-electronica-3440749.

[10] Vezi explicații propuse de European Parliamentary Research Service, https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2020/651992/EPRS_BRI(2020)651992_EN.pdf.

[11] Vezi recentul Summit de la Berlin din 18 noiembrie 2025, https://bmds.bund.de/aktuelles/eu-summit.

[12] Reamintim că „Ultimele patru rapoarte anuale ale SRI zac la secret în Parlament”, https://hotnews.ro/ultimele-patru-rapoarte-anuale-ale-sri-zac-la-secret-in-parlament-uitandu-se-la-dezvaluirile-din-documente-un-fost-presedinte-al-comisiei-sri-arata-spre-fostul-presedinte-fostii-premieri-stiau-de-2073830.

13Vezi poziția Funky Citizens, pp. 13-16, https://funky.ong/wp-content/uploads/2025/11/Contributie-SNAT_EC.pdf.

GDPR făcut ferfeniță, sub numele Digital Omnibus

Redacția ApTI — Thu, 13 Nov 2025 10:28:36 +0000

În Uniunea Europeană, Regulamentul GDPR este principala legislație prin care cetățenii au dreptul să exercite control și autonomie asupra datelor cu caracter personal. Acum, Comisia Europeană ne arată semne că are planuri concrete de a slăbi protecția pe care GDPR ne-o oferă, într-un fel care pare să favorizeze exclusiv marile companii de tehnologie, în special cele care produc algoritmi de inteligență artificială generativă.

Numeroase mecanisme de colectare și folosire a datelor personale, de pe website-uri sau din aplicații, s-au adaptat la acest Regulamentul GDPR pentru a putea funcționa în continuare în Uniunea Europeană. Ca efect, în unele cazuri, chiar și persoanele din afara Uniunii au avut de câștigat de pe urma faptului că platformele online au ales să colecteze mai puține date în general, mai degrabă decât să implementeze versiuni diferite de servicii: „pentru cei cu GDPR (sau legi similare)” și „pentru restul țărilor”.

O scurgere de date de la Comisia Europeană a dat în vileag un document în stadiul de „ciornă”, o propunere de „simplificare” a unei serii de Regulamente. Un ONG cu expertiză în legislația drepturilor digitale, NOYB, din Austria, a publicat o analiză amănunțită a acestei „ciorne”, alături de un rezumat al schimbărilor și interpretarea lor asupra situației.

O scrisoare deschisă semnată de peste 100 de organizații cu expertiză în drepturi digitale, inclusiv ApTI, cere Comisiei să schimbe direcția în care duce acest efort de „simplificare” a unor Regulamente. Cadrul legislativ construit deja în Uniunea Europeană, spune scrisoarea, e cea mai bună apărare pe care o avem împotriva inechității algoritmice, a exploatării digitale și a supravegherii în masă.

La rândul nostru, vrem să trecem prin aceste schimbări propuse și să clarificăm care ar putea să fie efectul lor. Din capul locului, ce-i cel mai important de subliniat e că aceste schimbări au implicatii majore, nu sunt doar „mici simplificări”, așa cum menționase Comisia Europeană că plănuiește să facă. Apoi, ne este foarte clar că cei care au de suferit în urma acestor schimbări, dacă ele ar fi trecute în forma actuală, sunt cetățenii, dar și firmele europene. Procedura prin care se încearcă trecerea acestor modificări e una de urgență.

Pretinzând că ajută IMM-urile, Comisia întinde covorul roșu pentru marile companii AI

În septembrie 2025, Comisia Europeană trâmbița intenția sa de a simplifica Regulamentul GDPR și alte Regulamente europene, pentru a degreva micile business-uri și antreprenorii de proceduri greoaie și complicate. Astfel de simplificări reale ar fi fost bine-venite, căci GDPR-ul, așa util cum ne-a fost uneori poate crea birocrație și mărește costurile pentru companii mici și mijlocii, fără a aduce mari beneficii. Totuși, ce vedem în „ciorna” denumită Digital Omnibus nu are aproape nimic în comun cu viziunea asta, a simplificării care să ajute micile companii. „Ciorna” aduce beneficii aproape exclusiiv marilor companii de tehnologie, în detrimentul autonomiei cetățenilor Uniunii Europene.

„Ciorna” Digital Omnibus va face din definiția „datelor personale” ceva subiectiv, la latitudinea fiecărui operator de date personale (de exemplu, o companie sau o instituție). Propunerea este ca fiecare operator de date să decidă dacă poate să identifice o persoană în mod unic folosind anumite date. Dacă nu poate, atunci Digital Omnibus propune ca acele date să nu mai fie considerate „personale”, deci să nu mai fie protejate de GDPR.

Asta înseamnă că anumite tipuri de date, considerate, acum, pseudonime, dar protejate în continuare de GDPR ar putea să piardă această protecție. Exemple de astfel de date ar fi adresele IP (declarate de Curtea de Justiție UE a fi protejate de GDPR în decizia Breyer) sau orice identificator unic.

Apoi, tot pe subiectul datelor în sine, Digital Omnibus caută să scoată de sub protecția GDPR datele personale din categorii speciale, dacă acestea nu au fost „dezvăluite în mod direct” celui care colectează și procesează date. În momentul de față, enorm de multe date personale din categorii speciale, precum starea de sănătate, apartenența la o religie sau la o mișcare politică, genul sau informații despre preferințele sexuale pot fi deduse din alte seturi de date. Însă, chiar dacă ele pot fi deduse, folosirea lor ca atare este interzisă de GDPR. De exemplu, Curtea de Justiție a UE a decis deja în favoarea lui Max Schrems atunci când acesta a dat în judecată Facebook, deținută de Meta. Max a susținut că Facebook nu ar fi trebuit să proceseze date despre orientarea sa sexuală, date pe care le-a dedus din contextul postărilor sale.

Practic, Digital Omnibus deschide ușa pentru profilarea utilizatorilor cu privire la datele pe care nu le declară în mod direct, scoțând totodată aceste date din sfera de protecție și garanții prevăzute acum de GDPR: orientarea sexuală, preferințele politice, starea de sănătate (inclusiv mentală), credința.

Să punem în perspectivă cât de părtinitoare este „ciorna” asta: conform propunerilor, prelucrarea datelor cu caracter personal pentru a antrena și operaționaliza algoritmi de inteligență artificială generativă devine permisă. Apoi, când vine vorba de prelucrarea datelor din categorii speciale pentru a antrena AI-ul, „ciorna” formulează foarte vag o datorie a operatorului să elimine aceste date extrem de sensibile, dacă nu cumva necesită un efort „disproporționat”. Adică, dacă se poate, dacă nu e cu supărare...

Dacă același set de date e stocat într-un Excel amărât, sau prelucrat pentru alte scopuri (de exemplu, îmbunătățirea serviciilor unei platforme), nu beneficiază de acest covor roșu pe care Digital Omibus în întinde la picioarele companiilor de AI generativă.

Ce drepturi mai pierdem

Digital Omnibus mai conține și alte schimbări îngrijorătoare:

permite până la multiple temeiuri juridice pentru extragerea de informații dintr-un dispozitiv personal sau urmărirea deținătorului dispozitivului folosind tehnologii de monitorizare la distanță (cookie-urile sunt un astfel de exemplu, deși ne-am obișnuit cu ele);
persoanele care cer acces la datele lor personale colectate și procesate, sau cer ștergerea acestora, pot fi refuzate dacă operatorul datelor sau entitatea care le-a colectat consideră că cererea este „excesivă”;
obligația celor care colectează și prelucrează date cu caracter personal de a notifica Autoritatea pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în cazul unei breșe care expune datele public, sau le scurge către alte entități, a fost modificată să se aplice doar în cazuri de „risc înalt”, ceea ce înseamnă că vor fi recunoscute și făcute publice și mai puține astfel de cazuri.

Din analiza pe care a făcut-o NOYB, reiese că unele dintre modificările pe care le propune „ciorna” Digital Omnibus încalcă convențiile europene în domeniul protecției datelor, Carta drepturilor fundamentale sau jurisprudența Curții de Justiție. Asta înseamnă și că degeaba e procedura prin care se încearcă adoptarea una accelerată, că tot riscă întreaga propunere să fie respinsă de Curtea de Justiție a UE.

Cine sunt câștgiătorii și pierzătorii?

În momentul de față, Comisia lucrează la această „ciornă” Digital Omnibus și, în paralel, se discută - din nou! - și propunerea de Regulament de monitorizare în masă supranumită #ChatControl despre care noi am mai scris.

Deși cele două direcții ar fi în aparență opuse, ambele au consecințe directe și clare asupra cetățenilor: erodează drepturile digitale. Sub pretextul simplificării și reducerii poverii pentru companiile mici, Digital Omnibus slăbește regulile pentru colectarea datelor personale de către toate corporațiile, inclusiv pentru cele mari din domeniul AI, și le permite să colecteze și proceseze mai multe date cu mai puțină respnsabilitate. Pe de altă parte, sub pretextul siguranței publice, #ChatControl propune supravegherea și monitorizarea în masă a comunicațiilor și slăbește confidențialitatea și drepturile privind viața privată. Împreună, cele două inițiative conturează o viziune periculoasă pentru viitor, în care guvernele preiau mai multe prerogative de monitorizare și acces la comunicațiile noastre private, iar companiile primesc acces mai larg și mai puțin strict la datele noastre personale. Toată lumea câștigă, mai puțin cetățenii care pierd controlul asupra datelor personale, protecția sporită pentru datele sensibile, și le este restrâns dreptul de a afla ce date s-au colectat și dreptul de a solicita ștergerea lor.

În aceste condiții, munca de protejarea a drepturilor fundamentale ale omului de toate aceste încercări de a le constrânge și a le submina este mai importantă ca oricând.

European Digital Rights, rețeaua de organizații cu expertiză în drepturi digitale din care face parte și ApTI, a adresat o scrisoare deschisă către Henna Virkkunen (Comisarul pe Tehnologie) și Michael McGrath (Comisarul pe Justiție), alături de NOYB și Irish Council of Civil Liberties. Scrisoarea se încheie cu un avertisment puternic: simplificarea legislativă nu îmseamnă subminarea drepturilor fundamentale.

Noul Vătaf al accesului digital: Legea Majoratului cu Big Brother tatuat pe braț

Redacția ApTI — Tue, 07 Oct 2025 14:18:36 +0000

Proiectul de lege impune obligația de identificare a tuturor utilizatorilor, la orice serviciu online, și accesul copiilor pe internet doar sub strictă monitorizare parentală

Proiectul de lege al majoratului digital adoptat de Senat ieri, 6 octombrie 2025, pornește de la unele îngrijorări legitime legate de accesul minorilor la unele conținuturi online. Dar în loc să identifice corect problemele si soluțiile, textul propune niște măsuri excesive, inutile și birocratice, imposibil de aplicat, la nivel tehnic sau în practică. Iar unele dintre aceste măsuri au efecte adverse incredibile - cum ar fi obligarea identificării tuturor utilizatorilor de Internet la accesarea unui serviciu (pentru a se stabili că nu au sub 16 ani).

ApTI a mai scris despre faptul că verificarea vârstei persoanelor pe internet nu este o formă de protecție, ci de excludere a acestora de la accesul la informație și liberă exprimare. Aceste măsuri ignoră complet în special capacitatea persoanelor tinere de a decide, de a exercita propria autonomie. Organizațiile care militează pentru drepturile copilului avertizează că astfel de măsuri pot să împiedice dezvoltarea armonioasă a capacităților persoanelor tinere.

Astfel de măsuri restrictive asupra drepturilor fundamentale ale minorilor pot produce fix efectul pe care vor să-l contracareze.

Grija legitimă față de autonomia și bunăstarea minorilor pe internet nu poate fi materializată într-un pachet de lege plin de ambiguități care restricționează fix această dintâi autonomie și libertate.

Listăm mai jos problemele principale ale textului adoptat de Senat:

1. Obligație generală de identificare online pentru orice utilizator: Instagram & TikTok & Facebook & Linkedin & orice site doar cu buletinul

Art. 5 (3) al noii legi obligă toți furnizorii de servicii online al căror conţinut este restricţionat persoanelor cu vârsta de până la 16 ani (vezi definiția largă a conținutului dăunator, la care minorii nu trebuie să aibă acces - deci o aplicare extrem de largă) să instaleze filtre şi mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului şi, după caz, să blocheze accesul minorilor.

Concret, asta înseamnă de facto ca orice furnizor de servicii online care are și conținut restricționat, așa cum este acesta extrem de larg definit de proiectul de lege, să fie împins în a verifica identitatea tuturor utilizatorilor. Ideea SRI-ului pusă pe tapet în dezbaterile publice încă din 2014 a reușit - în fine! - să fie tradusă într-un nou text legislativ. Sub legea majoratului digital, orice utilizator trebuie să fie identificat online. Pentru siguranța voastră, desigur. Dacă China a făcut-o, noi de ce nu am putea?

Proiectul de lege propune direct la cea mai intruzivă metodă posibilă de identificare a identității pe internet cu efect asupra tuturor cetățenilor și nici nu face distincția între alte sisteme de evaluare vârstei posibile (vezi o analiza mai detaliată despre declarare a vârstei, estimare a vârstei sau verificarea vârstei pe baza de documente - fiecare cu propriile limitări și probleme.)

2. Accesul (nu contul!) minorilor sub 16 ani la orice serviciu online ca Youtube, Instagram, TikTok, Twitch, Roblox, Wikipedia, Dexonline, Discord, OLX, Emag, Epic Games, Steam, Canva, Gog.com, Edupedu sau GSP.ro sau la orice aplicație de telefon (inclusiv de ex. aplicații cu orarul transportului public, Bolt sau Wolt) se va face doar cu acordul prealabil al părinților.

Legea adoptată de Senat prevede în mod explicit că o simplă accesare, sau o furnizare de servicii online, se poate face doar cu “acord parental prealabil” în cazul minorilor sub 16 ani - art. 2 alin. 2 și 3.

Sancțiunea e disuasivă - o contravenție cu 0,1% din cifra de afaceri (art. 7 alin. 1), iar la a 5-a abatere ANCOM îți poate “suspenda” serviciul online (art. 7 alin. 3).

Acesta este - de facto - un sistem de verificare obligatorie a vârstei pentru orice serviciu online. Am mai scris despre faptul că verificarea vârstei persoanelor pe internet nu este o formă de protecție, ci de excludere a acestora de la accesul la informație și liberă exprimare.

Mia mult, aceste măsuri ignoră complet capacitatea persoanelor tinere de a decide, de a exercita propria autonomie. Children’s Rights International Network, o organizație internațională care militează pentru drepturile copiilor, avertizează că astfel de măsuri restrictive asupra libertății copiilor “nu numai că stârnesc, ci și alimentează discriminarea” blocându-le persoanelor tinere accesul la informații vitale de pe internet.

3. DuoLingo, KhanAcademy, Kahoot! sau aplicații gen MathKids sau Vocabulary.com vor putea deveni inaccesibile utilizatorilor români.

Doar platformele educaționale autorizate în România de Ministerul Educației sau în alte state UE (care nu au asemenea sisteme de autorizare) sunt exceptate de la aplicarea prezentei legi.

Aplicațiile educaționale globale de mai sus cel mai probabil vor bloca accesul utilizatorilor din România, în loc să-și bată capul cu problema identificării utilizatorilor sau cu ce ar trebui sa facă pentru a face verificarea de vârstă și a obține acordul parental obligatoriu conform noii legi românești.

4. ANCOM devine Verificatorul Online al Părinților și Copiilor.

Sistemul prin care părintele poate exprima acordul parental sau revocarea, prin cerere la ANCOM, e imposibil de implementat practic.

Ne întrebăm și care este competența ANCOM în a determina dacă o persoană care face o cerere de radiere a unui cont din mediul online este părintele sau tutorele persoanei care deține contul respectiv? Ce o să colecteze? Copii după CI, certificate de naștere? Declarație de proprie răspundere a părintelui ca el e părinte și Licurici34 e contul copilului său? Și dacă părinții sunt divorțați ce e în interesul superior al copilului - sa aibă cont pe Roblox sau nu?

În condițiile în care încă mai este posibilă crearea unor conturi sub pseudonim pe diverse platforme online, ne întrebăm și cum poate determina ANCOM că acel cont care este indicat de „părinte” pentru a fi șters chiar aparține unui minor? O să ceară platformei să identifice cine este titularul contului? Si cum o sa facă platforma dacă e minor?

Dacă această întrebare pare relativ abordabilă când vine vorba de conturi de social media, facem un pas înspre conturi unde nu există fotografii ale utilizatorului, dar există conținut așa-zis dăunător și problema se complică: Discord, Telegram sau platforme de vizionare de filme și seriale, forumuri de discuții, platforme construite în jurul unor „cursuri online” (frauduloase sau nu) etc.

Toate par a duce în practică la colectări excesive de date personale și la obligarea serviciilor online și a platformelor să colecteze și mai multe date care - ce surpriză! - o să fie folosite pentru profilarea și mai bună a celor identificați. După 16 ani, evident, când totul este permis conform acestei legi!

În schimb sistemul poate fi ușor abuzat sau blocat de cereri ale unor părinți depășiți digital care cred că statul le poate proteja copii prin aceste măsuri.

5. Drepturile copilului sunt uneori în conflict cu ce vrea părintele.

În practică, părintele unui copil de 15 ani ar putea să-i suspende toate conturile online, chiar dacă acesta din urmă nu dorește acest lucru. Dar copilul are - independent fața de părinți - drepturi (42 chiar!) inclusiv dreptul la viața privata, la informare corespunzătoare, libertatea de exprimare sau dreptul la timp liber si recreere.

Autonomia digitală a copilului (care poate să aibă vârsta oriunde până în 15 ani și 363 de zile) poate să rămână o chestiune dictată de un impuls de moment al părintelui. Ce garantează judecata corectă a părintelui în acest sens?

Astfel, libertatea individuală a copilului este pusă în seamă părinților români și fluctuațiilor lor îde opinie legat de ce e corect și nu pe internet. Iar acești părinți au, în grad mai mic sau mai mare, acces variat la educație digitală și media.

Responsabilitatea de stabilire a accesului minorilor pune părinții români într-o poziție de arbitri ai adevărului, falsului, binelui și răului. Pot contesta minorii deciziile părinților în acest sens? Este această putere conferită părinților autoritară și unilaterală? Care sunt mecanismele de contestare? Există? Nu.

6. De ce să te axezi pe cele 10 platforme problematice, când poți sa faci o lege care să privească toate site-urile de pe Internet?

Exista probabil în jur de 10 servicii online de rețele sociale folosite cel mai des de copii (conform cercetării CJI din 2024: Youtube, Whatsapp, Roblox, TikTok, Snapchat, Instagram, Discord, Facebook) care sunt vizate direct când vorbim de problemele pe care persoanele tinere le întâmpină pe Internet.

Cu toate acestea legea ar aduce obligații pentru zeci de mii de servicii online neidentificate, care doar pot fi accesate și de minori.

7. Legea română se poate aplica doar furnizorilor români, deci cum se va aplica în concret?

Legea menționată nu poate fi aplicabilă direct furnizorilor din afara României (adică exact cei 10 menționați mai sus). Ar putea exista unele mecanisme indirecte de aplicare dacă sunt platforme mari (VLOPs) sau alte platforme online, în context DSA -, dar care necesită timp și eforturi de colaborare cu alte state. Dar pentru restul legea propusă este inaplicabilă complet.

Chiar și în contextul DSA, Comisia Europeană a publicat orientările în contextul art. 28, care nicidecum nu privesc niște acorduri parentale birocratice obligatorii, ci alte aspecte cheie cum ar fi:

setarea conturilor minorilor la privat în mod implicit;
modificarea sistemelor de recomandare ale platformelor;
împuternicirea copiilor pentru a putea bloca și dezactiva orice utilizator;
interzicerea descărcării sau a capturării de ecran de către conturi a conținutului postat de minori;
dezactivarea implicită a caracteristicilor care contribuie la utilizarea excesivă.

8. Deși are doar 7 articole, legea folosește termeni și tehnici inaplicabile în practică:

Dacă va fi amendată vreodată sub prezentul proiect de lege, platforma TikTok o să plătească 0 lei. Legea ar impune o sancțiune din “cifra de afaceri la nivel național” când furnizorii globali nu fac aceasta distincție și nu au cifră de afaceri națională.
Vorbește de măsuri de aplicare în contextul art. 28 DSA, dar articolul 28 privește exclusiv platforme online, deci nu servicii online.
Prevede sancțiuni pentru “servicii online” aplicate de ANCOM, deși ANCOM nu are nicio competență pentru “servici online”.
Conține o definiție nouă pentru “servicii online” și nefolosirea terminologiei consacrate european (cum ar fi “servicii ale societății informaționale” sau “platforme”). Nu se poate înțelege de unde începe și unde se încheie aria de platforme, website-uri, aplicații și tehnologii digitale sau electronice care sunt acoperite de propunerea de act normativ. Radioul, care funcționează la distanță, intră? Partajarea de fișiere direct între două smartphone-uri prin Bluetooth sau Wi-Fi intră? Dar aplicațiile de mesagerie care folosesc doar un mesh network Bluetooth, precum Briar?
Termenul de „conţinut dăunător” are o definiție extrem de largă și neclară, Termeni precum medicamente, sau catalogarea unui conținut ca promovând ura, violența sau fraudele fac din această definiție o țintă în mișcare. Nimeni nu poate spune, citind exclusiv definiția, care va fi aria de conținut pe care prezentul proiect îl va reglementa și care este interzis minorilor sub 16 ani, fiind dăunător.
Articolul 5 din Legea majoratului online instituie și o obligație draconică de „etichetare” a conținutului pe „categorii de vârstă” pentru toți furnizorii de servicii online. O asemenea răspundere este imposibil de pus în practică pe unele platforme, unde conținutul găzduit este criptat și doar utilizatorul îl poate decripta, sau acolo unde volumul imens de materiale publicate zilnic face imposibilă etichetarea lor. Desigur, este imposibil atâta timp cât Legea majoratului online permite în continuare existența conținutului criptat în mediul online. Dar o să presupunem că autorii au fost mai puțin ambițioși. La nivel european, însă, Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) susține, la Articolul 8, că furnizorilor de servicii intermediare nu li se impune o obligație generală de monitorizare a informațiilor sau căutare activă a conținutului ilegal.

Este și un aspect pozitiv: apreciem faptul că prezenta propunere de lege în art. 4 interzice livrarea de reclame în baza unor profile create ale unor persoane sub 16 ani. Atragem atenția însă ca textul este aproape identic cu art 28 din Regulamentul UE DSA , deci o sa fie o duplicare legislativă.

Alte exemple nu sunt cu mult mai încurajatoare: În Regatul Unit, obligativitatea validării vârstei online - mai puțin draconică decât textul din România - are deja efecte dezastruoase asupra accesului tuturor la informație și comunicare, nu doar al persoanelor tinere. Deja circulă petiții care cer revocarea Online Safety Act, actul normativ care a făcut verificarea vârstei obligatorie. Să spunem și că folosirea serviciilor de VPN a explodat în aceeași regiune?

În Australia, legea încă nu este funcțională iar guvernul încearca să găseasca metoda tehnica potrivită pentru estimarea vârstei (nu verificarea identității!), în vreme ce studiile academice arată ca nu prea funcționează. În acest context UNICEF Australia are o concluzie clară: “Modificările propuse nu vor rezolva problemele cu care se confruntă tinerii online”.

Ni se pare ridicol că vorbim despre noi propuneri de legi în loc ca autoritățile să facă un minim de efort să vadă cum le aplicăm pe cele actuale. A făcut vreo autoritate a statului vreo analiză referitoare la:

Cum platformele online (alea 10 care contează!) respectă sau nu vârsta de 13 ani pe care ei o au în termeni și condiții?
Dacă platformele și alte site-uri dedicate minorilor au niște sisteme de protecție la simpla declarare a vârstei sub 16 ani? Indiciu - nu prea există.
Care sunt metodele de estimare a vârstei, care sunt și implementate și funcționale, în România?
În ce măsură platformele online au făcut analiza de riscuri sistemice și cum implementează art. 28 DSA în România? Câți moderatori de limba română sunt conștienți de aceste riscuri?
Cum se aplică GDPR de marile platforme care ar trebui sa obțină acordul parental pentru prelucrarea datelor copiilor de sub 16 ani? (art 8 Regulamentul 679/2016)

Nu, n-au făcut nimic. Și pentru că este complicat.

Pentru cei ce vor analize complicate și detaliate recomandăm articolul prof. Eric Goldman publicat în Stanford Technology Law Review Aprilie 2025 - Abordarea “Dezbină-și-Suprimă” în reglementarea siguranței copiilor online.

Cerem Camerei Deputaților să facă o analiză serioasă a actualului proiect, să implice zona academică care predă educație media și care înțelege contextul social și tehnologic actual, să implice furnizorii de platforme care vor fi obligați să implementeze legea pentru a vedea dacă este fezabilă. Și, poate în primul rând, să îi întrebe și pe tinerii afectați ei ce părere au ei despre această propunere de lege.

Sau pur și simplu să respingă acest proiect de lege și să ceară autorităților să vină cu analize concrete referitor la ce pot face în mod real pentru protecția minorilor în spațiul online.

România are nevoie de legi care respectă și protejează accesul la informație și la libertatea de exprimare al tuturor persoanelor, care să protejeze utilizatorii prin transparență și responsabilizare, nu prin interdicții și control statal.

Septembrie 2025: Comisia Europeană încă vrea să ne citească toată mesajele #chatcontrol

Redacția ApTI — Thu, 11 Sep 2025 07:12:15 +0000

Update Octombrie 2025 - proiectul #chatcontrol nu a trecut de Consiliul European, în urma opoziției a suficiente state din Uniunea Europeană. La final de Octombrie s-a decis retragerea acestei părți din propunerea legislativă de către președinția daneza, dar au ramas unele chestiuni discutabile (vezi update informari ApTI din 31.10.2025)

Reluăm o tema mai veche, #ChatControl, pentru ca se apropie de un nou termen-cheie în dezbaterea europeană: "The next key dates are 12 September 2025 (Council position finalisation) and 14 October 2025 (earliest Council vote)." Dacă știi despre ce e vorba și ești la fel de îngrijorat ca noi, contactează europarlamentarii sau Guvernul României pentru a transmite poziția ta.

Dacă nu, citește toata saga #ChatControl din ultimii 3 ani:

În 2022, Comisia Europeană a propus un regulament pe care societatea civilă l-a poreclit #ChatControl. De atunci, an de an, statul membru UE care preia președinția Consiliului UE încearcă să treacă propunerea asta. De ce e așa de greu de trecut? #ChatControl propune ca toate comunicațiile noastre, sub formă de text, imagini sau video, să fie supuse unei scanări continue, pentru a detecta dacă nu cumva ne trimitem unii altora materiale care înfățișează abuz sexual asupra minorilor.

Chiar și atunci când comunicăm prin aplicațiile criptate de la un capăt la altul (cum ar fi Signal sau Whatsapp), #ChatControl propune să ne fie scanate mesajele pe dispozitiv, înainte de a le trimite (o tehnică numită client-side scanning). Dacă un software de scanare are acces la conținutul mesajelor, siguranța criptării e deja compromisă, pentru că respectivul software poate fi hack-uit sau folosit pentru a ne intercepta convorbirile. Și uite așa se duce pe apa sâmbetei criptarea de la un capăt la celălalt, o tehnologie care a protejat dreptul la viață privată în mediul online.

ApTI a tot scris despre subiectul asta, tocmai pentru ca este crucial pentru securitatea comunicațiilor. În 2022 s-a lansat Stop Scanning Me!, campania European Digital Rights, o rețea din care facem parte. În 2023 scriam, la ApTI, despre combinația oribilă dintre pericolul spyware, care luase amploare, și pericolul ca #ChatControl să treacă și să ne expună viața privată atât hackerilor cât și erorilor de rutină ale software-urilor care ne vor scana conversațiile. Am făcut un rezumat al argumentelor noastre numai bun pentru europarlamentarii României, însă țara noastră se află în continuare pe lista statelor membre care susțin această propunere.

Ajungem în 2024, #ChatControl încă nu a trecut. Am scris la ApTI despre scandalul de corupție în care era implicată inclusiv Ylva Johansson, cea care a propus Regulamentul și companiile de software care ar fi profitat din vânzarea propriului software pentru implementarea scanărilor. Tot atunci, Europol deja își imagina cu voce tare că monitorizarea instaurată de #ChatControl poate fi extinsă: "Există și alte domenii de criminalitate care ar beneficia de detectare". I-auzi. Fix ce avertizam noi, în societatea civilă: că, odată ce deschidem ușa pentru monitorizarea întregii populații, aceasta va fi instrumentalizată și pentru alte scopuri.

Iată-ne în 2025. Polonia a încercat să propună un text nou, în timpul președinției sale. Culmea e că blocul statelor membre în favoarea #ChatControl nu au fost de acord cu propunerea Poloniei de a proteja criptarea de la un capăt la celălalt și de a face scanarea comunicațiilor facultativă, deci nici chiar un Regulament de compromis n-a trecut. Acum, cu Danemarca la cârma Consiliului Uniunii Europene, forma propusă a regulamentului e o ciorbă reîncălzită a variantelor precedente, fără nici una din soluțiile de compromis pe care le formulase Polonia.

European Digital Rights a publicat un document detaliat care trece prin toate legile deja existente care adresează monitorizarea conținutului în mediul online. Același document ia, pe rând, principalele propuneri ale #ChatControl și arată clar faptul că nu doar că sunt disproporționate, pe alocuri ilegale, dar ne și vulnerabilizează și riscă să cenzureze și să traumatizeze fix categoriile de persoane pe care încearcă să le protejeze.

Cert e că, despre #ChatControl, s-a mai scris. Acum, ce putem să facem?

A apărut o campanie numită Fight Chat Control care încurajează cetățenii să scrie europarlamentarilor. E o idee foarte bună oricând să scriem celor care ne reprezintă în Parlamentul Uniunii Europene, mai ales dat fiind că România a susținut dintotdeauna această propunere de Regulament. În viitorul apropiat, în septembrie și octombrie, urmează o discuție a Consiliului Uniunii Europene și apoi un vot în Consiliu, iar la acestea nu europarlamentarii iau parte, ci miniștrii din guvernul României. Care exact, nu stim. România nu are o poziție oficială pe acest subiect.

La ApTI, ne-am dori să vedem subiectul #ChatControl explicat în presă, discutat în ONG-uri, facultăți, am vrea să vedem o societate care înțelege că i se propune să renunțe complet la viața privată și să-și încredințeze comunicațiile unor software-uri sau AI-uri care dau rateuri. Am dori mai ales să vedem că, atunci când vine vorba de protecția copiilor, guvernul nostru ia această problemă în serios, punând educația media ca și prioritate, sporind finanțarea programelor sociale, investind în educarea autorităților responsabile și mai ales dând crezare și oferind protecție victimelor și familiilor acestora.

Cu body-cam-ul ne jucăm de-a transparența

Redacția ApTI — Tue, 19 Aug 2025 10:51:55 +0000

Dotarea o știm, practica ne omoară

Ministrul Finanțelor anunță într-o conferință de presă în data de 13 august că dotează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Vama și Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) cu bodycam-uri. Ministrul Alexandru Nazare a motivat această decizie spunând că „Avem nevoie de astfel de măsuri tocmai pentru a avea o transparență a modului în care activitate de control, fie că e vorba de ANAF sau Antifraudă sau vamă, se întâmplă. Avem nevoie de transparență în aceste controale.” Ulterior, propunerea a fost inclusă in Pachetul Fiscal II - pus spre dezbatere publica pe 14 august 2025.

Această mișcare nouă ne miroase a technosoluționism - folosire tehnologiei care NU este adecvată a rezolva problema de fond. Mai mult, măsura pare a se înscrie în panoplia de acțiuni care au ca efect indirect scăderea generalizată a încrederii în angajații statului sau în cei cercetați și în măsuri de supraveghere generalizată (pentru ca am prins un infractor, trebuie să-i considerăm pe toți ceilalți infractori).

În alte cuvinte, Ministerul Finanțelor caută să prezinte o tehnologie (body-cam-ul) ca fiind soluția suficientă la o problemă extinsă și complexă (activitatea deficitară și corupția din cadrul unor instituții). Atunci când Ministrul spune că va crește transparența prin această tehnologie, evită, de fapt, să ne spună cum va arăta această transparență, în practică. Evită să ne spună dacă soluția poate fi implementată legal în cadrul normativ actual. Care sunt rezultatele analizei de impact conform art 35 GDPR? Și, poate cel mai important, evită să poarte un dialog deschis cu cei afectați (atât angajați, dar și cei controlați), dar și cu cetățenii, ONG-urile sau mediul academic, prin consultare publică sau mese rotunde cu experți - pe aceste detalii, inclusiv analiza de impact mai sus menționată!

Proiectul de lege nu aduce prea multe detalii. Se stabilește doar ca înregistrarea se poate face “ocazional” si “ în cazul în care există suspiciuni privind săvârșirea unor acte şi fapte de evaziune fiscală şi fraudă fiscală.” Alte detalii într-o procedura făcuta ulterior de ANAF. Deci cum se asigura transparența, daca inspectorul ar putea să nu pornească înregistrarea?

Ce zice legea pe body-cams?

Urmând o practic constantă, și, mai recent, în mai 2025, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a aplicat două sancțiuni (avertismente, maximum ce ar fi putut da unei instituții publice!) Poliției Locale din Miercurea-Ciuc și Craiova, pentru folosirea dispozitivelor de tip body-cam. Autoritatea subliniază că doar Poliția Română, nu și cea locală, are un temei legal explicit (prevăzut în Legea nr. 218/2002) în baza căruia poate folosi body-cam-urile. Și, chiar și în cazul Poliției Române, acest temei e restrâns doar la cazurile în care există deja o intervenție polițienească în desfășurare, sau cazurile în care ar putea fi comise fapte care tulbură siguranța publică.

În 2023, aceeași Autoritate a aplicat același tip de sancțiune Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), tot pentru folosirea dispozitivelor de tip body-cam. În aceeași decizie ANSPDCP numește și Poliția Locală din Cluj, Constanța și cea aferentă Sectorului 4 din București ca încălcând prevederile regulamentului GDPR prin folosirea body-cam-urilor.

Chiar și în cazul în care body-cam-ul este folosit în conformitate cu legea, prelucrarea trebuie limitata la scopul activității, iar persoana (sau persoanele) înregistrată are, în continuare, o serie de drepturi asupra propriilor date cu caracter personal, conform regulamentului GDPR. Printre acestea se numără dreptul de acces, dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere (ANSPDCP) și dreptul de a se adresa justiției

De care transparență?

Pentru cetățenii acestei țări, cei fără abilitatea de a participa direct la implementarea legii, transparența adevărată este doar aceea care le oferă o formă reală de putere de a trage la răspundere instituțiile statului. Rapoartele de activitate ale instituțiilor, publicate deschis și accesibile alături de rapoarte din anii precedenți sunt o formă de transparentizare. Dezbaterile publice care preced în mod necesar publicarea în Monitorul Oficial a unor noi acte legislative sunt, de asemenea, o formă de transparență. Publicarea declarațiilor de avere ale miniștrilor și înalților funcționari publici, un alt exemplu bun.

Transparența reală trebuie, în mod necesar, să aducă la suprafață imaginea reală a activității instituțiilor, nu un rezumat cosmetizat, care omite esența. Transparența trebuie creeze un potențial de repercusiuni. Dacă informarea cetățenilor este doar performativă, dacă instituțiile sunt singurele care își descriu activitatea public, fără a oferi dovezi, fără a publica rapoarte, fără a fi auditați de grupuri parlamentare, atunci ceea ce aceștia denumesc transparență nu poate avea nici o repercusiune. Circ, nici măcar pâine.

Cine îi urmărește pe urmăritori?

Să presupunem că bodycam-urile sunt montate, pornite și încep să se adune munți de date video pe un server. Care este procesul care sporește transparența procedurilor de control? Există mai multe variante, dar niciuna nu asigura de fapt transparență, pentru că de fapt actul de control nu este un act public.

În prima variantă, aceste materiale video sunt urmărite exclusiv de către oameni în carne și oase, funcționari publici. În acest caz, persoanele respective au nevoie de expertiză cel puțin în zona de activitate a instituției pe care o evaluează. Fără această expertiză, este lesne de imaginat cum legi sau excepții de la legi, fictive sau ușor alterate, pot fi invocate în timpul activității inspectorilor, „ca să dea bine pe cameră”. Ori, acești funcționari cu expertiză trebuie să petreacă cel puțin același timp petrecut de inspectorii de pe teren doar pentru a urmări materialele. În condițiile în care angajările în aparatul de stat sunt înghețate și măsurile de austeritate mai degrabă elimină posturi decât să creeze altele noi, ne întrebăm cine ar putea să fie acești funcționari.

În a doua variantă, materialele sunt analizate fie doar folosind algoritmi de inteligență artificială bazați pe modele lingvistice mari, fie sunt și verificate, într-un pas ulterior, de un operator uman, care se uită, sumar, la conținutul audio-video și confirmă sau infirmă verdictul algoritmului. În acest caz, riscăm enorm să ne expunem la inechitate algoritmică, la toate suiectivismele pe care le propagă algoritmii de inteligență artificială, la halucinările acestora și, poate cel mai important, la o dizolvare a răspunderii și trasabilității procesului decizional. În alte cuvinte, cu algoritmii de inteligență artificială puși să dea verdicte, pierdem transparență. În plus, s-ar putea sa fie contrar AI Act.

În a treia varianta, materialele audio-video nu vor fi urmărite decât dacă există un interes. În cazuri de rea-credință, dacă vrei sa dai afara un angajat, cel mai simplu e să-i găsești nod în papură la una din filmări. În cazuri de bună credință, chiar vrei să prinzi cazurile de corupție. Și atunci, practic, prin faptul că îți monitorizezi toți angajații, îi consideri pe toți infractori din start. Infractori proști, am adăuga, de parcă nu ar știi că se filmează. La fel dacă crezi că cel care este cercetat este, de fapt, infractorul.

Deci - care este de fapt scopul acestei activități, care este temeiul legal precis și de ce nu se discuta public aceste lucruri?

Generația Generativă, un proiect #EfectivCivic

Redacția ApTI — Wed, 25 Jun 2025 09:20:19 +0000

Generația Generativă: Tinerii și inteligența artificială în era social media este o serie de prezentări, finanțată prin programul EfectivCivic, dezvoltat de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu RAF – Romanian American Foundation și cu sprijinul CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent.

Bogdan Manolea, Bogdan Lungu și Alex Ștefănescu au susținut, în total, 9 prezentări în facultăți și la evenimente dedicate tinerilor. Am vorbit despre algoritmii de inteligență artificială care ne alimentează feed-urile de social media, despre chatboți, despre amprenta digitală a fiecăruia dintre noi, și, mai ales, despre legile care vizează aceste tehnologii.

Ne-am bucurat de o primire caldă din partea elevilor și studenților, de curiozitatea lor și întrebări născute din experiența lor directă cu aceste tehnologii. Am observat faptul că, la fel ca noi, mulți dintre tinerii cu care am discutat sunt îngrijorați de folosirea datelor personale, de monitorizarea lor în mediul online și de modul în care inteligența artificială generativă distorsionează schimbul liber de informații.

Dat fiind că unele dintre aceste prezentări se desfășurau în campania electorală, am discutat și despre experiențele pe bună dreptate intimidante, pe care unii tineri le-au avut pe platformele de social media, când boții au tăbărât pe postările lor în care își exprimau opțiunile politice sau discutau despre runda de alegeri care urmează.

Când a venit vorba de chatboții sociali, am revenit la concluzia că, deși această tehnologie e văzută ca o „rezolvare” a alienării sociale, ajunge să o adâncească și mai mult.

Materialele folosite de membrii ApTI în timpul prezentărilor pot fi descărcare mai jos. Ele conțin și biografii, link-uri către articole relevante tuturor acestor discuții și scurte treceri în istorie de tipul "cum am ajuns aici".

Pe lângă prezentări, am deschis o micro-comunitate digitală pe Discord pentru tinerii interesați de educația media, de verificarea colaborativă de informații și de o comunitate care se ocupă de aceste lucruri pentru a pune în practică ceea ce am discutat în cadrul prezentărilor.

Non-Breaking News - soluția la dezinformare NU este un AI! Și cu atât mai puțin reglementarea sa legislativă

Bogdan Lungu — Wed, 18 Jun 2025 10:25:16 +0000

Într-un comunicat de zilele trecute, USR a anunțat că legea pe care a inițiat-o împotriva manipulării online a fost adoptată tacit în Senat. Mai mult, deputatul care a inițiat această lege face o afirmație și mai halucinanta legată de acest proiectul de lege.

“Nu putem lăsa roboții de pe internet să-și facă de cap cu mințile copiilor” și “Algoritmi ai platformelor online știu și pot face această aerisire în mod automat, dacă li se cere” declară deputatul.

Dar soluția cu care vine acesta sugerează un paradox: nu putem lăsa roboții (sisteme automatizate) sa propage dezinformare, așa că punem alți roboti (inteligență artificială) la munca moderării conținutului online, fără a lua în considerare modul în care acest lucru s-ar putea să atingă dreptul fundamental la liberă exprimare, printre multe altele.

Mai mult, declarația făcută de deputatul USR, ca și proiectul de lege în sine, arată o neînțelegere fundamentală a modului în care algoritmii de inteligența artificială funcționează, atât la nivel tehnic cât și la nivel de implementare pe platformele digitale de azi. Sistemele de inteligență artificiala țin partea cuiva în mod structural și constitutiv.

Partea de care sunt loiale aceste sisteme de inteligență artificiala este compania-mamă care-și aliniază sistemele valorilor lor (technological value alignment) și datelor lor de antrenare. Dacă datele de antrenare reflectă o realitate distorsionată, mecanismele de curățare a internetului propuse de deputatul USR vor reflecta și ele, la rândul lor, acea realitate distorsionată. Acest lucru a fost dovedit în repetate rânduri în studii stiintifice legate de prejudecățile misogine, rasiste sau sexiste înscrise în algoritmii de inteligența artificială.

Mai mult, limba română comparativ cu limba engleza este subreprezentată cantitativ la nivelul datelor de antrenare în sistemele de inteligența artificială. Asta înseamnă că sistemele de inteligența artificială care încearcă să vâneze conținutul ilegal în limba română s-ar putea să rateze niște nuanțe lingvistice importante, dând jos un anumit tip de conținut legal conform legii.

De exemplu, dacă pentru un sistem de AI imaginile cu pisici portocalii sunt cumva promotoare ale discursului urii, aceste sisteme vor da jos un astfel de conținut, sub iluzia atacării conținutului ilegal. Mai mult, unii pot vorbi despre pisici portocalii în sens ironic sau în scop umoristic sau pur si simplu pentru a diseca științific fenomenul (chiar dacă ar fi ilegal).

Narațiunea conform căreia un sistem automatizat de inteligență artificială poate identifica, categorisi și elimina conținutului ilegal sau dăunător - conform legislației naționale - acordă prea multă încredere în modul în care aceste sisteme funcționează de fapt.

Acest tip de argument nu ține cont de halucinarea sistemelor de inteligență artificială și modul în care acestea depind de supraveghere umană atunci când vine vorba de monitorizarea conținutului și de categorisirea sa, pentru a nu elimina conținut legitim conform legii.

Având în vedere natura statistică și probabilistică a sistemelor de inteligență artificială utilizate de marile platforme online, la un moment dat acestea vor elimina conținut care este legal, astfel cenzurând într-un mod opac și ilegitim diverși utilizatori. Limitarea propagării minciunii prin mijloace algoritmice s-ar putea să contravină însuși principiului protecției libertății de exprimare pe care deputatul USR încearcă să-l susțină.

Limitarea “propagării minciunii” tot presupune un standard al adevărului care nu este făcut transparent în proiectul de lege. Acest standard al “adevărului” sau al “informării corecte” trebuie dezbătut public și nu presupus din start ca fiind universal acceptat de întreaga societate românească.

Și din aceste motive - si pentru ca nu vrem un Minister al Adevărului - conținutul de dezinformare (chiar cel evident, gen Pământul este plat) NU este considerat conținut ilegal și nu există o definiție legală a sa (nici măcar în Regulamentul UE DSA).

Afirmațiile de ordin politic, social, cultural, șamd nu sunt identice cu afirmațiile care permit o verificare clara de tipul 1+1=2 unde toți membrii pot cădea de acord asupra rezultatului. Iar un sistem de inteligență artificială nu poate respecta aceste nuanțe legate de modul în care percep cetățenii societății noastre ce este sau nu este informare corectă, sau o afirmație pur factuală, adevărată și de “nechestionat”.

Există riscul apariției unei “poliții algoritmice a adevărului” care monitorizează cine spune ce și cât de factual este, conform unor parametri algoritmici de tip cutie-neagră, inaccesibili celor a căror conținut tocmai ce a fost clasificat ca fiind ilegal și deci dat jos de pe platformă.

Proiectul de lege sugerează ca dezinformarea online este o problema de natura strict tehnica si nu una și cu valențe sociale. Acest tip de argument sugerează că problema dezinformării poate fi soluționată cu mai multă tehnologie, astfel reproducând discursul dominant de tip Big Tech, unde tehnosoluționismul devine metoda dezirabilă pentru contracararea oricărei probleme de natură tehnica si socială.

În același timp, textul menționează “inducerea în eroare pe teme de interes național nu vor mai putea fi răspândite masiv si nu vor putea fi promovate contra cost”. Care este sensul precis al sintagmei conținut care generează “inducere in eroare” și cine stabilește parametrii inducerii în eroare? Platformele pot împinge un tip de definiție favorabilă lor, iar guvernele pot implementa sau instrumentaliza o astfel de definiție pentru a-și cenzura oponenții politici. Numărul de 150 de utilizatori menționați pentru distribuirea conținutului ilegal pare complet arbitrar și nefondat pe o înțelegere a modului în care este distribuit și viralizat conținutul pe marile platforme.

Definirea ambiguă a inducerii în eroare prin conținutul online poate avea consecințe negative pe termen lung și se poate extinde dincolo de conținutul ilegal online. Mai mult, care sunt temele de interes național pe care le presupune acest proiect și cine le definește pentru ca ulterior acestea sa fie reglementate și/sau șterse de pe marile platforme? O temă de interes național din perspectiva cetățenilor poate să difere în moduri foarte fine de temele de interes național din partea unor companii private, a unor organizații sau din partea statului.

ApTI a oferit și un punct de vedere într-un articol recent publicat de Context despre o situație similară, în care Ministrul Digitalizării s-a lăudat cu softuri anti-dezinformare care nu există.

Concluzie?

Combaterea dezinformării și păstrării calității informațiilor care ne ghidează dezbaterile noastre publice nu se poate axa pe tehnosoluționism, unde combaterea boților de pe internet se face prin sisteme de inteligență artificială. Așa cum s-a demonstrat în repetate rânduri, foarte mult din conținutul de pe platformele digitale de astăzi este creat de AI sau cu AI.

Iar folosirea inteligenței artificiale pentru a combate dezinformarea larg răspândită pe rețelele de socializare înseamnă a pune inteligența artificială să se modereze pe sine însăși.

Aceasta soluție nu este, de fapt, o soluție, ci este un mijloc prin care “combatem problema dezinformării” cu însăși o cauză majoră a dezinformării: conținutul creat de sau cu sisteme de inteligență artificială.

Pentru cei care vor sa înțeleagă soluțiile structurale, vedeți articolul publicat acum câteva zile cu idei de politici publice in acest sens. Tot in acest sens vedeți si raportul dezbaterii asupra dezinformării de la Thomson Talks la Universitatea Cambridge e aici.

Ce surpriză!, nu există o soluție de AI (și cu atât mai puțin legislativă) de la vocile marcante din jurnalism, tehnologie, mediul academic și politic care au discutat care ar fi soluțiile în gestionarea dezinformării.

Mai pe scurt pentru cei care vor să citească doar concluzia: Breaking news - soluția la dezinformare NU este un AI!